Mondialul de handbal masculin e deja istorie, dar disputa de la distanță dintre Alin Șania și Vasile Stângă își consumă noi episoade.
Fostul stelist nu a trecut peste momentul în care selecționerul nu l-a inclus în lotul pentru CM, fiind deranjat în special pentru modul cum a fost tratat. Mai exact, Șania i-a reproșat lui Stângă faptul că l-a trimis acasă după două zile de la venirea lui în cantonament, deși ar fi putut să-i spună de la început că nu va conta pe el. Astfel, la finele săptămânii trecute, jucătorul a jubilat când a aflat că CSM București s-a impus la Tg. Jiu (scor 31-28), în fața fostei echipe a lui Stângă.
„Ce mă bucur! Felicitări! Sunt curios ce a zis marele antrenor, salvatorul handbalului gorjean de la Tg. Jiu, după meci”, a fost mesajul lui Șania postat pe Facebook, fără a ști, probabil, că Stângă nu mai este antrenor la Pandurii. „Ce să facă și Șania, decât să stea pe Facebook și să comenteze? Pentru că la echipa lui din Germania oricum nu joacă. S-au jucat deja trei meciuri, iar el nu a prins niciun minut”, a fost răspunsul lui Stângă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER